30 iulie 2013

Planul şi harta: elementele planului şi ale hărţii;

PLANURI  SI  HARTI
1. DEFINITII 
PLANUL este o reprezentare grafica, precisa, micsorata la scara, a unei suprafete mici de teren. Datorita dimensiunilor sale mici, curbura Pamantului este neglijata, iar proiectarea punctelor de pe suprafata terestra pe plan se face ortogonal, cu verticalele proiectate paralel intre ele. Planul contine mult mai multe amanunte decat harta.
HARTA este o reprezentare grafica, conventionala, generalizata si micsorata a suprafetei terestre pe o suprafata plana, care arata interdependenta dintre fenomenele naturale si sociale la un moment dat. Continutul hartii difera in raport de scara, detaliile pierzandu-se o data cu micsorarea scarii. Cuprinzand o suprafata mare de teren sau intreg globul, se tine cont de curbura acestuia, reprezentarea facandu-se cu ajutorul unui procedeu matematic, numit proiectie cartografica.
 CLASIFICAREA  PLANURILOR
Se face dupa mai multe criterii:
● Dupa scara:
 planuri topografice propriu-zise, intre 1 : 20.000 si 1 : 5.000;
 planuri de situatie, intre 1 : 500 si 1 : 500;
– planuri de detaliu, la scari mai mari decat 1 : 100.
● Dupa continut:
 planuri generale, pe care apar elemente de altimetrie si planimetrie;
 planuri speciale (tematice), ce contin pe langa elemente topografice si elemente speciale, in functie de destinatia planului;
● Dupa destinatie:
 miniere, urbane, militare etc.
3. CLASIFICAREA  HARTILOR           
Se face dupa mai multe criterii:
● Dupa scara de proportie:
 harti la scara mare (harti topografice) – intre 1 : 25.000 si  1 : 200.000
 harti la scara mijlocie – intre 1 : 200.000 si 1 : 1.000.000   
 harti la scara mica (harti geografice) – peste 1 : 1.000.000
● Dupa continut:
 harti generale, ce includ harti la scara mijlocie si la scara mare si care sunt utilizate ca baza de lucru pentru hartile la scara mica si pentru cele speciale.
 harti speciale (tematice) sunt cele care scot in evidenta unul sau mai multe elemente ale peisajului geografic si pot fi:
 speciale fizico-geografice (harti ale reliefului, ale solului etc);
 speciale economico-sociale (harti ale retelei de comunicatii, ale asezarilor etc).
● Dupa teritoriul reprezentat:
 harti universale, harti ale continentelor, marilor si oceanelor, ale tarilor, judetelor etc.
● Dupa destinatie:
 harti de navigatie maritima sau aeriana, harti turistice, harti ale drumurilor, militare, scolare etc.
● Dupa cromatica:
 harti alb-negru (monocrome)
 harti color (policrome)
4. ELEMENTELE  PLANURILOR  SI  HARTILOR
In raport cu cadrul hartii, acestea se impart in elemente ale cadrului interior si exterior.

4.1. Cadrul hartii este constituit dintr-un sistem complex de linii care deli-miteaza suprafata cartografiata si pe care se trec anumite date grafice sau numerice. Cadrul se traseaza dupa anumite reguli, in functie de scara. Astfel, la hartile de scara mica si mijlocie apare de obicei numai un cadru ornamental si uneori si cel geografic, pe cand la hartile la scara mare apar trei tipuri de cadru:


Fig. 1.  Modele de cadru la hartile topografice
Cadrul interior – la hartile in proiectie Gauss, este constituit din arce de meridiane sau de paralele, din intersectia carora rezulta trapezul corespunzator scarii hartii. El se traseaza cu linie continua neagra, delimiteaza suprafata cartografiata si de obicei nu se trece cu desenul peste aceasta. In cele patru colturi ale cadrului interior sunt notate coordonatele geografice respective.
Cadrul geografic – se afla la exteriorul cadrului interior si este trasat prin doua linii paralele (la o distanta de 1mm) si care prezinta segmente albe sau negre succesiv, fiecare dintre aceste segmente reprezentand un minut (fig. 2). Cu ajutorul cadrului geografic se pot determina coordonatele geografice ale unui punct cunoscut sau, invers, se poate raporta pe o harta un punct al caror coordonate geografice le cunoastem.

Fig.  Elementele cadrului geografic al hartilor topografice

Cadrul exterior sau ornamental – este alcatuit din una sau mai multe linii de grosimi diferite si are in cazul hartilor topografice, pe langa rolul estetic si acela de a arata indicativul  foilor de pe hartile vecine, pentru ca in partea lui centrala, pe cele patru laturi, acesta este intrerupt de scrierea indicativului respectiv.
Intre cadrul interior si cel geografic poate fi scris numele statelor, al judetelor, al oraselor sau comunelor de-o parte si de alta a limitelor acestora, localitatile reprezentate pe mai multe foi de harta (acest nume fiind insotit de prepozitia “de”) numele localitatilor spre care merg caile de comunicatie ce se termina in cadrul interior, insotite de numarul de kilometri pana la aceasta localitate etc.
4.  Elemente din exteriorul cadrului
In aceasta categorie sunt incluse urmatoarele elemente:
 Titlul sau indicativul;
– Scara  de  proportie;
         – Graficele  de  panta;
         – Declinatia magnetica;
         – Indicatiile  diverse.
Titlul sau indicativul
 La hartile la scara mijlocie si mica apare titlul, care reda elemente de continut si teritoriul pe care il reprezinta.
 La hartile la scara mare acest titlu este inlocuit de un indicativ. Pana in anul 1975, in paranteza era trecut si un titlu, ce reprezenta elementul cel mai cunoscut de pe suprafata hartii respective.
In tara noastra, hartile sunt intocmite in proiectie cilindrica transversala Gauss-Krüger. Conform acestei proiectii, suprafata Pamantului a fost impartita in mod unitar in fasii paralele cu Ecuatorul de cate 4° latitudine si fuse de cate 6° longitudine. Impartirea se face de la Ecuator pana la paralela de 88° latitudine Nordica si Sudica, iar pentru zonele polare se intrebuinteaza o proiectie azimutala. Prin acest sistem cartografic, nu exista goluri intre foile de harta vecina si nici suprapuneri. Astfel, o harta la scara 1 : 1.000.000 corespunde unui trapez de 6° longitudine si 4° latitudine si are un indicativ format dintr-o litera si o cifra. Fusele in longitudine se numeroteaza cu cifre arabe de la 1 la 60, Romania fiind plasata pe fusele 34 si 35, iar cele in latitudine se numeroteaza cu litere de la A la V, Romania fiind plasata pe fasiile K, L si M.
Indicativele celorlalte harti la scara mai mare decat 1 : 1.000.000 se formeaza plecand de la trapezul de 6°X 4°, astfel ca, daca impartim trapezul in 6 parti egale in latitudine si longitudine, vor rezulta 36 de foi de harta la scara 1 : 200.000 cu dimensiuni de 1° longitudine si 40' in latitudine. Numerotarea lor se face cu litere romane ( ex: L-34-XX ).
 Daca foaia de harta 1: 1.000.000 se imparte in 12 parti egale in latitudine si longitudine, vor rezulta 144 foi la scara 1 : 100.000, fiecare avand 30' in longitudine si 20' in latitudine. Numerotarea se face cu cifre arabe de la 1 la 144 (ex. L-35-113).
Daca impartim aceeasi foaie la scara 1 : 100.000 in 4 parti egale, vor rezulta 4 harti la scara 1 : 50.000, fiecare avand 15' longitudine si 10' latitudine. Numerotarea lor se face cu litere majuscule, A, B, C sau D (ex. L-35-113-B ).
Hartile la scara 1 : 25.000 se obtin prin impartirea unei foi la scara 1 : 50.000 in 4 parti egale, fiecare latura avand 7,5' in longitudine si 5' in latitudine. Numerotarea se face cu litere minuscule a, b, c sau d (ex. L-35-113-B-a).
Pentru identificarea pozitiei unei harti s-a intocmit un grafic general de racordare ce cuprinde intregul teritoriu al Romaniei, din care se pot deduce coordonatele geografice si indicativele foilor de harta vecine.
– 34 -132 – D – b (Gropsani)
Fig. 3.  Exemplu de titlu (indicativ) la o harta la scara mare
HARTA GEOLOGICA A ROMANIEI
Fig. 4.  Exemplu de titlu la o harta la scara mica
Scara de proportie
Reprezinta un element ce apare in mod obligatoriu la fiecare harta si care indica de cate ori un element de pe teren a fost micsorat pentru a fi redat pe harta.
Formula scarii: d/D=1/n, in care: d = distanta de pe harta; D = distanta de pe teren; n = arata de cate ori a fost micsorata distanta de pe teren “D” pentru a fi redata pe harta “d”.
Scara poate fi reprezentata in trei forme (fig. 5):
- numerica  (ex. 1 : 25.000)
- directa  (ex. 1cm = 250m)

- grafica  (simpla sau complexa).
Fig. 5.  Model de scriere a scarii de proportie sub cele trei forme ale sale
Graficele de panta
 Ajuta la determinarea valorilor pantelor de pe harta cu ajutorul unui compas si fara alte calcule preliminarii. Prezinta atat graficul pentru curbele de nivel principale cat si pentru cele normale (fig. 6).

Fig. 6. Exemplu de grafic de panta
Declinatia magnetica
Declinatia magnetica (fig. 7) reprezinta unghiul dintre cele doua norduri (magnetic si geografic) si poate fi pozitiva (estica) sau negativa (vestica).


Fig. 7.  Declinatia magnetica

Indicatiile diverse
Cuprind mai multe informatii referitoare la foaia de harta, cum ar fi:
 - schita suprafetei cartografiate (fig. 8) cu dimensiunile trapezului in “cm” si cu indicarea unitatii administrativ-teritoriale careia ii apartine (tara, judet);
 - anul intocmirii hartilor;
 - unitatea topografica care le-a intocmit;
 - caracterul hartii (secret, didactic etc.).

 

Fig. 8.  Schita cu suprafata cartografiata
4.3.  Elementele din interiorul cadrului
Acestea sunt:
 Caroiajul  kilometric  (reteaua  geometrica);
 Elemente  de  altimetrie  (de  relief);
 Elemente  de  planimetrie;
 Culorile;
 Scrierea  (inscriptiile) de  pe  harta.
4.3.1. Caroiajul kilometric (reteaua geometrica)
Reprezinta un sistem de linii paralele cu axele de coordonate adoptate. Pe hartile in proiectie Gauss, aceste axe sunt proiectia Ecuatorului si proiectia meridianului axial al fiecarui fus. Reteaua se traseaza numai pe hartile la scara mare. Astfel, orice linie orizontala a caroiajului kilometric este paralela cu proiectia Ecuatorului si orice linie verticala este paralela cu proiectia meridianului axial al respectivului fus. Din intersectarea liniilor verticale cu cele orizontale pe harta, se formeaza un sistem de patrate care formeaza caroiajul kilometric. Latura si suprafata patratelor variaza in functie de scara, conform tabelului urmator:

Tabelul nr. 1
Scara
Lungimea laturii pe harta
Lungimea laturii pe teren
Suprafata patratului
pe teren
1 : 25 000
4 cm
1 km
1 km2
1 : 50 000
2 cm
1 km
1 km2
1 : 100 000
2 cm
2 km
4 km2
1 : 200 000
2 cm
4 km
16 km2
Aceasta retea se utilizeaza pentru:
– determinarea aproximativa a distantelor;
– determinarea aproximativa a suprafetelor;
4.3. Elemente de altimetrie (de relief)
● La hartile la scara mijlocie si mica, relieful este reprezentat prin urmatoarele culori:  
 albastru – cu mai multe nuante reda suprafete acvatice;
– verde – cu mai multe nuante reda luncile si campiile;
– galben – cu mai multe nuante reda podisuri si dealuri scunde;
– maro – cu mai multe nuante reda suprafete montane;
– alb – apare uneori pentru a reda suprafete acoperite cu zapada permanenta si ghetari.
● La hartile la scara mare, relieful este reprezentat prin urmatoarele metode:
 metoda curbelor de nivel;
– metoda umbriri;
– metoda hasurilor etc.
Importanta mai mare are prima metoda care foloseste curbe de nivel, cote altimetrice si indicatoare de panta.
Curbele de nivel – sunt linii imaginare ce unesc puncte de aceeasi altitudine, se reprezinta prin linii maro (sepia) pe hartile policrome si prin linii negre pe hartile alb-negru. Se deseneaza pe intreaga suprafata cartografiata a hartii, exceptand suprafetele acvatice, diguri, rape, stanci si alte accidente de teren. Servesc la rezolvarea unor probleme de ordin practic: constructia unui profil topografic, realizarea de harti geomorfologice speciale, calcularea altitudinii unui punct de pe harta, calcularea volumului unor suprafete etc. Distanta masurata pe verticala dintre doua curbe de nivel de acelasi fel se numeste echidistanta. Marimea echidistantei difera in functie de scara hartii, de gradul de fragmentare a reliefului si de precizia dorita in reprezentarea reliefului.
Curbele de nivel (fig. 9) pot fi:
- principale – apar ca o linie continua ingrosata;
- normale – reprezentate de o linie subtire continua. Echidistanta lor reprezinta 1/5 din echidistanta curbelor de nivel principale.
- ajutatoare – reprezentate printr-o linie subtire intrerupta si au echidistanta egala cu 1/2 din echidistanta celor normale.
- accidentale – apar cu o linie punctata, cu echidistanta egala cu 1/2 din echidistanta celor ajutatoare,  folosindu-se in general pentru a reda zone accidentate (maluri, stanci, rape).
Caracteristici ale curbelor de nivel:
- cu cat sunt mai dese, cu atat panta este mai mare (si invers);
- inainteaza pe dealuri (convexe) si se retrag pe vai (concave);
- se pot atinge, dar nu se pot intretaia;
- cifrele care indica valoarea se scriu cu aceeasi culoare cu care este desenata curba, intr-un loc unde aceasta este intrerupta.

Fig. 9. Curbe de nivel (a– principala ; b- normala ; c- ajutatoare ; d- accidentala)

Fig. 10. Indicatoare de panta (1-curbe de nivel, 2- indicatoare de panta sau bergstrihuri).
Cotele  altimetrice – Reprezentate prin puncte, cercuri, triunghiuri, insotite de un numar care indica altitudinea in metri a punctului respectiv.
Indicatoarele  de  panta – Sunt liniute scurte, perpendiculare pe curbele de nivel inchise si care indica daca forma respectiva de relief este pozitiva sau negativa (fig. 10).

Fig. 11.  Reprezentarea principalelor forme de relief de pe teren prin
curbe de nivel


Fig. 1  Reprezentarea terenului prin hasuri
(a- suprafata topografica ; b-reprezentarea ei prin hasuri)

                                                                                                    
            
              Fig. 13.                                                                  Fig. 14.
4.3.3. Elemente de planimetrie
Sunt reprezentate prin semne conventionale, adica simboluri grafice care indica forma, dimensiunea, culoarea si modul de reprezentare, fiind redate in anumite atlase speciale. La stabilirea lor se tine cont ca semnul sa fie cat mai asemanator cu obiectul reprezentat, pentru a sugera mai usor ce reprezinta. Ele trebuie sa fie usor de desenat, de marime medie pentru a fi si usor de observat si nici sa nu incarce continutul hartii.
Obiectele sau lucrarile aflate in constructie sau in subteran sunt reprezentate prin linie intrerupta.
Semnele conventionale prezinta trei caracteristici: forma, marime, culoare.
Dupa forma sunt:
– intuitive – cele care sugereaza obiectul prin forma lor;
– geometrice – cerc, triunghi, patrat etc;
– litera initiala a cuvantului reprezentat;
 prescurtari ale denumirii elementelor.
4.3.4. Culorile
Difera in functie de scara hartii. Astfel:
● La hartile la scara mijlocie si mica apar urmatoarele culori: verde, maro, galben, negru, albastru si alb, pentru a reda elemente de altimetrie.
● La hartile la scara mare avem doua situatii:
 A)  La scara 1 : 25.000 se folosesc patru culori: negru, verde, maro (sepia) si albastru.
Negru
– Este folosit pentru a reda semne conventionale, numele si cotele din reteaua geodezica, reteaua topografica, cotele si elementele de planimetrie, date caracteristice si inscriptiile explicative ale acestora, toponimele referitoare la relief, planimetrie si vegetatie etc.
Verde  
– liniar – reda semnele conventionale si limitele elementelor de vegetatie:
– deschis raster – reda suprafata padurilor pitice, a celor tinere, pepiniere silvice, culturi de plante tehnice, podgorii.
– inchis raster – reda suprafata padurilor, livezilor si a pepinierelor de pomi fructiferi.
Maro
 – liniar  ( sepia) – reda curbele de nivel si valorile lor, indicele de panta, semnele conventionale si inscriptiile referitoare la relief;
– deschis raster – reda zone construite unde predomina cladiri de maxim doua nivele, precum si fondul limitelor administrative;
– inchis raster – reda zone construite cu cladiri mai inalte de doua nivele si sosele.
Albastru
– liniar – reda limitele elementelor de hidrografie, semnele conventionale, date caracteristice si inscriptii referitoare la hidrografie;
– raster – reda suprafete acvatice.
 B) La scarile 1:50.000, 1:100.000 si 1:200.000 nu este inclusa culoarea maro-raster, dar apar in plus rosu si violet.
 Rosu           
– liniar – folosit pentru limitele rezervatiilor naturale, autostrazi, drumuri modernizate, sosele si cratere de vulcani;
– deschis raster – se foloseste pentru localitati rurale;
– inchis raster – pentru cartiere de localitati urbane.
 Violet         
– raster – pentru frontiere de stat si limite de judet;
– liniar – folosit in cazul unor anomalii ale declinitatii magnetice si valorile lor.
4.3.4. Scrierea (inscriptiile) de pe harta – Acestea se refera la reteaua hidrografica, la localitati, la relief, suprafete acoperite cu vegetatie, unitati administrativ-teritoriale, etc. In functie de categoria de elemente pe care o insotesc, se folosesc caracteristici si dimensiuni diferite.
Totalitatea inscriptiilor alcatuiesc scrierea hartii, care are rolul de a facilita interpretarea semnelor conventionale, precum si stabilirea unei ierarhizari a acestora. Exista cinci mari grupe de denumiri folosite la centre populate, hidrografie, orografie, unitati administrativ-teritoriale, cote. Pentru scrierea manuala a hartii se folosesc patru tipuri de scriere cartografica:
– scriere bloc;
– scriere bloc-filiform;
– scriere cursiva;
– scriere romana.
Scrierea toponimelor
 Aceasta trebuie sa se faca corect gramatical, dar si din punct de vedere al corespondentei cu realitatea, iar ca abrevieri se folosesc doar cele stabilite in atlasele de semne conventionale.
Pe hartile topografice scrierea se diferentiaza prin caractere si prin dimensiuni dupa cum urmeaza:
♦ Pentru localitati: 
– capitala – se scrie cu caracter roman drept majuscul;
 celelalte orase – caracter bloc drept majuscul;
 comune – caracter bloc drept minuscul;
 sate – caracter bloc inclinat dreapta minuscul;
 cartierele si statiunile balneo-climaterice - caracter bloc inclinat dreapta majuscul.
♦ Forme de relief – caracter bloc inclinat dreapta minuscul.
♦ Paduri – caracter bloc drept minuscul.
♦ Hidrografie:
– fluviile, marile – caracter cursiv inclinat dreapta majuscul;
– lacurile, raurile si izvoarele – caracter cursiv inclinat dreapta minuscul.
♦ Caile de comunicatie – caracter bloc filiform drept majuscul.
♦ Cote si valorile curbelor de nivel – caracter bloc filiform inclinat dreapta.
Toponimele formate din cuvinte uzuale se transcriu literal, excluzandu-se regionalismele (ex. Piatra Mare, nu Chiatra Mare).
Toponimele cu forma de masculin si neutru la nominativ singular se scriu la forma nearticulata (ex. Varful Omu, nu Omul, raul Jiu, nu Jiul ).
In cadrul denumirilor, numele proprii se scriu cu litera majuscula, iar numele care le preced se scriu cu majuscule numai cand fac parte din denumire ( ex. paraul Amaradiei, in prima situatie si  Paraul Rece in cea de-a doua).
Toponimele din limba minoritatilor nationale intrate in uz se redau prin intermediul foneticii romane si se scriu intr-un singur cuvant, chiar daca in limba originala sunt alcatuite din mai multe cuvinte ( ex. Adamclisi).
Amplasarea denumirilor pe harti
Inscriptiile de pe harta trebuie realizate astfel incat citirea lor sa fie usoara, fara a se roti capul sau harta si, in asa fel, incat sa fie clar obiectul la care se refera.
Denumirile localitatilor (oiconimele) situate la granita trebuie plasate in interiorul tarii de care apartin.
Hidronimele se dispun paralel cu albia respectiva, fie intre liniile care marcheaza malurile, fie in afara acestora. Daca lungimea apei este mare, fie se repeta scrierea denumirii, fie se mareste distanta dintre litere. Denumirile urmaresc sinuozitatea cursului de apa si, de regula, sensul de scriere concorda cu sensul de curgere.
Denumirile marilor si oceanelor, precum si ale lacurilor mari se dispun dupa o linie usor curbata, orientata dupa axa de cea mai mare intindere.
Denumirile insulelor mari si mijlocii se scriu in interiorul conturului pe directia de intindere. In cazul insulelor mici, denumirea se scrie in dreapta lor, pe directia vest-est. In cazul arhipeleagurilor, scrierea se face dupa o linie curba, deasupra sau dedesubtul acestora.
Denumirile referitoare la unitati mari de relief se scriu pe un singur rand, pe intreaga suprafata ocupata.
Denumirile varfurilor se scriu pe directia vest-est, deasupra cotei respective.
Numele formatiunilor vegetale se scriu orizontal in interiorul conturului, orientate astfel incat sa fie citite dinspre sud sau dinspre est.
Denumirile unitatilor administrativ-teritoriale se scriu orizontal, de la vest la est.
Denumirile tarilor vecine se amplaseaza in zona de frontiera comuna, fara a depasi granitele respective.