Care sînt variabilele care explică transformarea PD-L într-un partid de tip catch-all? Explicaţi rolul fiecărei variabile (modul în care ea a contribuit la această transformare). De erau condiţiile din anii ’90 mai puţin favorabile pentru apariţia unui partid de tip catch-all în România, în comparaţie cu perioada recentă? Care este motivul pentru care, dintre toate partidele majore din România (PSD, PNL şi PD-L), PD-L a fost cel mai „potrivit” candidat pentru a deveni un partid de tip catch-all? 

Contextul politic post-revoluționar a constituit un mediu favorabil apariției partidelor politice. Lipsa de experieță multipartinică a condus la apariția partidelor fundamentate ideologic, precum FSN, urmaș direct al PCR, partid cu orientare socialistă, tradițional de stânga și PNL, urmaș al partidului din perioada interbelică, cu orientare de dreapta și ideologie liberală. Datorită lipsei de experiență, partidele românești au avut de înfruntat crize în interiorul lor, ceea ce a contribuit fie la dispariția unora, fie la consolidarea altora.
Traiectoria politică a PDL a început în anul 199 când FSN s-a divizat luând ființă PD și FDSN, facțiune ce avea să devină actualul PSD.
La început PDL s-a identificat ca partid de stânga, membru al Internaționalei Socialiste. Perioada de după 1989 și până la începutul anilor 2000 s-a remarcat printr-o puternică dispută stânga-dreapta, însă caracteristica nu s-a mai păstrat și după 2000, acesta revendicându-se ca partid de dreapta.
În această perioadă, partidele au încercta să se definească atât pe axa stânga-drapta, cât și din punct de vedere ideologic, pentru ca mai apoi să poată să-și construiască un bazin electoral, un segment al populației pe care să-l reprezinte. Pentru decada 1990-2000, acest lucru a fost vizibil, stânga fiind revendicată de actualul PSD, iar dreapta de PNL,PNȚ-CD, și, parțial PDL).
În ceea ce privește partidele de tp catch-all din România, acestea au avut șanse reduse de a apărea și dezvolta pe scena politică deoarece experiența politică democratică era redusă, perioada comunistă lăsând urme adânci în privința sistemului de partide, iar partidele noi constituite urmăreau să se impună ca fiind partide ancorate ideologic.
Cazul PDL-ului exprimă traseul politic al unui partid care, în decursul a mai puțin de 15 ani s-a plasat ca partid de tip catch-all.
Acest fapt s-a datorat, în primul rând puterii sporite a președintelui, care a avut impact asupra partidului și după câștigarea mandatului, dar și datorită instituțiilor  politice slabe, fără experiență democratică. Aceste lipsuri ale sistemului politic, coroborate cu ambiguitățile constituționale de care președintele s-a folosit au condus la transformarea PDL. Pe de altă parte, trecerea partidului de la stânga la dreapta, mesajul transmis de Traian Băsescu, dar și politicile propuse și adoptate au contribuit la transformarea PDL. Modelul liderului puternic-Băsescu- a condus la manipularea partidului de către o singură persoană, acest partid adoptând în orice situație poziția liderului.
Transformarea PDL este vizibilă în comaparația dintre cele două campanii electorale l-a care a participat Traian Băsescu. În campania prezidențială din 2004, Băsescu a adoptat un discurs care se adresa cetățenilor educați, din mediul academic, electorat preponderent urban, cu acces la informație. Situația se schimbă radical la alegerile din 2009, Traian Băsescu nemaifiind susținut de PNL (reprezentant al dreptei). Condițiile economice și situația politică din România a condus la scăderea cotei de popularitate a președintelui, implicit a PDL.  Acesta a adoptat un discurs uniform, adresându-se tuturor categoriilor sociale, indiferent de educație sau mediu rezidențial. Scăderea calității discursului acestuia a condus la schimbarea tipului de electorat, Traian Băsescu fiind un candidat votat și ales de cetățeni cu orientări politice diverse. Identificarea PDL cu Traian Băsescu a condus partidul la schimbări de ordin ideologic, politica partidului urmând-o pe cea a președintelui.

Existența liderului puternic, identificat cu partidul (T. Băsescu), discursul agregativ adresat tuturor categoriilor sociale, cu preponderență în unele cazuri electoratului rural, sporirea puterii executive datorită implicării active a președintelui în viața politică, dar și condițiile economice au condus la transformarea PDL în partid de tip catch-all. Lipsa unei ideologii a partidului a influențat traiectoria politică a acestuia, politicile adoptate neavând un suport de acest tip. Totodată, absența ideologiei a permis partidului să adopte  poziții diverse, plasându-se atât la stânga (anii 1990), cât și la dreapta (2000), dar și la centru urmărind politici diverse. 






De ce este sistemul electoral important pentru sistemul de partide? Care este baza empirică care ne arată că primul îl influenţează pe cel de al doilea? Care sînt cele două efecte ale sistemului electoral pe care le-a identificat Duverger? Daţi o definiţie pentru fiecare efect şi explicaţi modul în care funcţionează. Oferiţi exemple. Are sistemul electoral vreo influenţă asupra şanselor unei majorităţi parlamentare monocolore (a unui singur partid)? Care este diferenţa dintre o majoritate manufacturată şi o majoritate cîştigată? 

Regimul democratic este caracterizat, prin excelență, de existența partidelor politice care se confruntă în cursa electorală pentru a câștiga încrederea cetățenilor și pentru a-i reprezenta. Această cursă electorală în care se înscriu partidele are la bază un set de „reguli” după care se organizează, numit „sistem electoral”. Importanța acestui sistem electoral derivă din însăși funcția pe care o deține: cadrul instituțional după care partidele concurează și acced în Parlament. Dată fiind semnificația competiției electorale, sistemul electoral vine în ajutorul acesteia pentru a-i oferi cadrul legal și regulile după care se desfășoară alegerile, iar voturile obținute se transformă în mandate la nivelul legislativului. Sistemele electorale sunt clasificate, adesea, ca majoritare, proporționale și mixte. În urma aplicării unui tip de sistem electoral într-un sistem de partide pot apărea mai multe efecte atât asupra numărului de partide, cât și asupra intenției de vot. În acest context, Duverger a identificat două efecte ale sistemelor electorale, efectul mecanic și cel psihologic, cel de-al doilea precedându-l pe primul.

Astfel, efectul psihologic se referă la modul în care actorii politici se adaptează în funcție de tipul de sistem electoral existent, pe când efectul mecanic reprezintă modul în care sistemul electoral  translatează voturile obținute de partide în numărul de mandate ce urmează sa le dețină la nivelul Parlamentului. Drept urmare, sistemul electoral este cel care influențează numărul de partide politice care acced în Parlament.

Astfel, un sistem majoritar va favoriza bipartidismul deoarece competiția electorală se va structura între două mari partide, iar șansele ca majoritatea astfel creată să fie una stabilă sunt mari, la fel ca și posibilitatea ca această majoritate să fie formată de un singur partid.

În condițiile unui vot proporțional, numărul partidelor din legislativ va fi mai mare, fiecare partid obținând mandate proporțional cu numărul de voturi câștigate. In acest caz, posibilitatea formării unei majorități monocolore este mult diminuată, deoarece partidele sunt diverse, iar procente sunt dispersate între acestea, majoritatea, adesea fărmându-se în urma unei coaliții.

Totodată, sistemul electoral determină, în funcșie de numărul de partide câștigătoare, tipul de majoritate. În cele mai multe dintre cazuri, sistemele majoritare produc majorități câștigătoare, adică majoritatea se formează în urma câștigării a 50% +1 din numărul voturilor. Această majoritate se câștigă adesea în sistemele majoritare unde „câștigătorul ia totul”.

De cealaltă parte, se întâmplă ca în urma scrutinului electoral, un partid să fie câștigător, însă nu deține suficiente mandate pentru a forma o majoritate absolută în Parlament.

Această majoritate se numește „manufacturată”, iar pentru a forma o majoritate absolută, partidul câștigător este nevoit să negocieze coaliții cu celelalte partide și să ofere o formulă guvernamentală.







Enumeraţi şi discutaţi diversele tipologii din clasificarea sistemele de partide. Care sînt plusurile şi minusurile fiecăreia dintre aceste tipologii?

Compararea sistemelor de partide a reprezentat dintotdeauna o componenta esentiala pt compararea sistemeleor politice din doua motive principale:
a. Nr de partide si interactiunea dintre acestea repr o variabila esentiala in intelegerea diferitelor regimuri politice
b. Caracterul sist de partide poate fi o cauza explicativa problemelor legate de legitimitate si stabilitate
Exista 5 abodari in clasificarea sist de partide;
1.   Tipologia lui Maurice Duverger:
Conform lui Duverger exista doua tipuri de sisteme de partide care sunt clasificate dupa criteriul numeric: sistem bipartidist si pluripartidist. Precizare: prima data cand a aparut aceasta clasif. s-a constatat ca sistemele bipartidiste sunt un factor al democratiei stabile si consensuale iar cele multipartidiste sunt factor al instabilitatii si lipsei consensului in democratie.
O problema poate fi lipsa exemplelor concrete de sisteme bipartidiste. Nici macar SUA ori M. Brit. nu mai pot fi considerate ca fiind sisteme bipartidiste.
Clasif. continua sa fie influenta datorita faptului ca numarul partidelor dintr-un sistem este prima variabila sesizabila intr-o analiza.
2. Tipologia lui Robert Dahl
Tipologia: sisteme strict competitive, sist competitive cooperante, sist competitive coalescente, sist strict coalescente.
Criterii de clasif.: competitia intre partide, opoyitia in arena electorala si opoyitia in arena parlamentara.
Pecizare: spre deosebire de clasificarea lui Duverger, cea a lui Dahl este mult mai complexa din perspectiva criteriilor de clasificare
3.  Tipologia lui Jean Blondel
Criterii de clasificare: nr partidelor, plasarea partidelor pe spectrul ideologic
Tipologia: sist cu 2 partide, sist cu doua partide si jumatate, sist multipartidiste cu un partid dominant, sist multipartidiste fara un partid dominant
Precizare: clasificarea lui Blondel nu este cu mult mai elaborata decat clasificarea clasica (bipartidism vs mutipartidism)
4. Tipologia lui Stein Rokkan
Criterii de clasificare: nr partidelor, probabilitatea unei sg majoritati de partide, distributia prezentei partidelor minoritare
Clasificare: sist de partide britanic-german (competitie dominanta de doua partide mari, cu un al treilea partid minoriatar in competitie), sist de partide scandinav (un partid majoritar in competietie cu o alianta de 3-4 partide mici)
Precizare: la fel ca in cazul lui Blondel, clasificarea lui Rokkan nu face decat sa fragmenteze si mai mult categoria sist multipartidiste prin criteriile pe care le foloseste. Mai mult de atat, sunt luate in considerare doar partidele din Europa
5.   Tipologia lui Giovanni Sartori
Tipologia: clasif. 1 (in fct de nr de partide: sist cu 2 partide, sist cu plralism limitat <intre 3-5 partide>, pluralism extrem <6 sau mai multe partide>), clasif.2 (in fct de distanta ideologica: moderat si polarizate), clasif. 3 (clasif combinata intre nr de partide si distanta ideologica: pluralismul moderat <pluralism limitat cu distanta ideologica relativ mica -> ex. Danemarca>, pluralismul polarizat <pluralism extrem cu distanta ideologica mare -> ex. Italia in 1960 si 1970>.
Motivele pt care tipologia e influenta: este comprehensiva (se bazeaza si pe empiric si pe normativ), se bazeaza pe o serie de studii complexe nationale si intre natiuni, pune accent pe influenta proprietatilor sistemului asupra comportamentului electoral si asupra rezultatelor electorale, sistemul de partide este o variabila independenta care poate directiona rezultatele electorale.

Aspectul cel mai problematic al tipologiei lui Sartori conform lui Peter Mair se refera la lipsa justificarii sistemelor bipartidiste si a pluralismului polarizat (lipsa exemplelor).  Daca nu isi poate sustine tipologia considerata a fi complexa, se simplifica.




De ce este foarte important pentru partidele politice să utilizeze oportunităţile oferite de noile tehnologii de comunicare? 

Datorita faptului ca mass-media se bucura de o incredere sporita din partea cetatenilor, partidele isi pot spori ratingul si imaginea prin intermediul acestora. Institutiile statului sunt privite mai negativ decat personalitatile insusi. Membrii Congresului american sunt mediatizati intr-o lumina mai buna, decat insasi Congresul. Datorita faptului ca partidele nu mai detin in proprietate direct ziare si posturi tv, ele trebuie sa comunice cu cetatenii prin intermediul canalelor mass-mediei. Tehnologiile de comunicare sunt folosite pe scara larga pentru publicitate electorala, audienta si mesaj focalizat pentru grupul tinta, campaniile electorale devin tot mai profesionale datorita tehnologiilor de comunicare avansate.





Lewis consideră că partidele unice au, în mod invariabil, o caracteristică adiţională. Care e această caracteristică? Sînt partidele unice partide de cadre, partide de masă, sau alt tip de partide? Din ce motive? 

Partidele unice se caracterizează ca fiind partide de masă datorită structurii lor organizatorice. Partidele unice au structuri locale bine organizate, iar membership-ul în acest tip de partide este unul ridicat, datorită avantajelor posibile, precum ascensiune profesională și avantaje sociale.  Totodată, leadershipul în cadrul acestor partide este puternic, de obicei fiind restrâns, însă nu neapărat coincide cu cel al statului. Partidele unice se bazează pe un puternic fundament ideologic folosit ca mijloc de mobilizare și control al populației.





Care este motivul pentru care, dintre toate partidele majore din România (PSD, PNL şi PD-L), PD-L a fost cel mai potrivit candidat pentru a deveni un partid de tip catch-all? 

Partidele românești au apărut imediat după înlăturarea regimului comunist, unele fiind clădite pe fundamentele celor dinaintea comunismului, altele au apărut chiar atunci. Spre deosebire de PSD care avea o ideologie socialistă (urmaș al PCR) și PNL care se identifica cu dreapta, partid liberal, PDL nu a avut o bază ideologică bine fundamentată identificându-se când cu stânga (la început) când cu dreapta (după 2000). Totodată, liderul marcant al partidului, Traian Băsescu a contribuit la consolidarea partidului prin tipul de mesaj electoral transmis și grupului-țintă pe care îl urmărea. După ce a părăsit partidul pentru a ocupa funcția de președinte, Traian Băsescu a continuat să fie imaginea PDL, mesajul transmis de acesta fiind pentru toate categoriile sociale. Astfel, PDL s-a transformat într-un partid de tip catch-all datorită mesajului transmis și a politicilor adoptate.




Care sînt instituţiile care au un impact asupra sistemului de partide?

Asupra sistemului de partide au impact:
1.  Sistemul electoral
În funcție de sistemul electoral diferă și numărul de partide care acced în Parlament. Astfel, într-un sistem politic cu vot majoritar vor exista mai putine partide, de regulă 2, iar unul dintre ele va forma majoritatea.
În sistemele cu reprezentare proporțională, numărul partidelor va fi mai mare datorită votului de listă, iar cu cât va crește proporționalitatea, cu atât va exista o reprezentare mai eficientă a voinței populare
2.    Regimul politic
Tipul de regim politic influențează sistemul electoral prin puterea pe care o are președintele/puterea executivă. În regimurile prezidențiale partidele tind să fie mai slab dezvoltate, mai puține, iar președintele prevalează asupra primului ministru. În regimurile parlamentare, partidele sunt mai puternice, au impact asupra guvernului prin intermediul grupului parlamentar și dunt foarte bine dezvoltate pentru a obține majoritatea și a forma guvernul.
3.   Finanțarea partidelor politice
Tipul de finanțare inflențează dezvoltarea partidelor. În cazul în care finanțarea este redusă sau chiar inexistentă acestea sunt nevoite să-și găsească finanțatori sau să se autofinanțeze, condiție care pune deseori piedici în calea dezvoltării și creșterii numărului de partide. În acest caz reușesc să se impună partidele cu puternice legături financiare și autofiananțare .
În cazul finanțării partidelor de către stat într-o mai mare măsură, pot exista mai multe partide deoarece nu sunt neapărat nevoite să-și asigure resursele.
În ceea ce privește calitatea partidelor în cazul nonfinanțării din partea statului acestea pot deveni corupte și pot servi anumite interese.

În cazul în care acestea sunt fiananțate de la stat, partidele pot beneficia de aceleași resurs, având șanse egale în competiția electorală. (plus transparență în ceea ce privește admnistrarea resurselor)





În ce constă specificitatea sistemelor de partide post-communiste? În ce mod diferă ele de sistemele de partide „vestice”, pe o parte, şi de sistemele de partide din alte noi democraţii (din Sudul Europei), pe de altă parte?

Specificitatea sistemelor de partide post-comuniste
- „Vest” (democraţii liberale tradiţionale): contestarea (liberalizarea) precede faza incluziunii (democratizarea).
- Sudul Europei (Spania, Portugalia): atît contestarea, cît şi incluziunea erau foarte reduse în etapa pre-democratică.
- Zona post-comunistă: incluziunea (participarea) precede contestarea . Când democratizarea a ajuns în estul Europei,cetățenii săi au fost deja mobilizați și politizați.

Mobilizarea cognitivă: un atu al ţărilor post-comuniste?





Explicaţi de ce schimbarea sistemului de partide nu este sinonimă cu schimbarea electorală. Daţi exemple în care unul dintre aceste două elemente s-a schimbat, iar celălalt nu. 

Trebuie să facem o distincție dintre procesul de schimbare a sistemului electoral și schimbare în sistemul de partide și structura competiției, prin care concepem situații în care schimbarea sistemului electoral este mai degrabă o consecință decât o cauză a schimbării sistemul de partide. Aranjamentele electorale se pot modifica fără impunerea schimbării structurii competiției și fără a altera neapăart sistemul de partide. Structura competiției și natura sistemului de partide s-ar putea transforma brusc fără a avea un flux electoral semnificativ a priori.

Putem observa un exemplu în care schimbări substanțiale în sistemul electoral nu se pare că au condus la o schimbare semnificativă în sistemul de partide (Danemarca); un exemplu în care schimbări în sistemul electoral poate fi asociată cu o schimbare majoră în structura competiției(Japonia); și două exemple în care, în ciuda fluxului electoral extraordinar,rămân în continuare semne de întrebare, dacă s-ar putea dezvolta un nou sistem de partide (Canada și Italia). Tocmai combinația acestor experiențe diferite, subliniază necesitatea de separare a noțiunii de stabilitatea/schimbare a sistemului de partide, pe de o parte, și stabilitate/schimbare a sistemului electoral pe de altă parte. 




Care sînt caracteristicile structurilor de competiţie partidică închisă şi, respectiv, deschisă? Daţi exemple. Este una din structuri mai bună decît cealaltă? De ce? 

Competitie deschisa: exista dif tipuri de alternare (wholesale si partiala) la putere si noi partide (inovarea!) care apar in sistem (ex. Danemarca); structura de competitie deschisa favorizeaza sist mai fragmentate. Care partid guverneaza? – acces deschis, oricare poate sa ajunga.
Competitie inchisa: schimbari minore sau chiar absente in alternarea la guvernare – lipsa alternarii. Familiaritate (nu exista partide noi care sa altereze ordin ea sistemului). Care p guverneaza? – acces limitat. Ex.: Anglia, SUA

Precizare!: struct de competitie inchisa sunt caracteristice sistemelor bipartidiste traditionale si a celor care nu au experimentat alternarea la guvernare pt o anumita perioada de timp (Japonia, Mexic).
Este una din structuri mai buna decat cealalta?

-nu exista o clasif mai completa decat cealalta; competitia inchisa poate fi un factor pt stabilitatea democratiei insa nu este reprezentativa; competitia inchisa permite reprezentarea mai multor grupuri dar se ajunge greu la uun consens.



Discutaţi tipologia sistemelor de partide a lui Sartori. Care sînt motivele pentru care această tipologie este foarte influentă? Care este, în opinia lui Peter Mair, aspectul cel mai problematic al tipologiei lui Sartori? 

Tipologia: 
clasif. 1 (in fct de nr de partide: sist cu 2 partide, sist cu plralism limitat <intre 3-5 partide>, pluralism extrem <6 sau mai multe partide>), 
clasif.2 (in fct de distanta ideologica: moderat si polarizate), 
clasif. 3 (clasif combinata intre nr de partide si distanta ideologica: pluralismul moderat <pluralism limitat cu distanta ideologica relativ mica -> ex. Danemarca>, pluralismul polarizat <pluralism extrem cu distanta ideologica mare -> ex. Italia in 1960 si 1970>.
Motivele pt care tipologia e influenta: este comprehensiva (se bazeaza si pe empiric si pe normativ), se bazeaza pe o serie de studii complexe nationale si intre natiuni, pune accent pe influenta proprietatilor sistemului asupra comportamentului electoral si asupra rezultatelor electorale, sistemul de partide este o variabila independenta care poate directiona rezultatele electorale.

Aspectul cel mai problematic al tipologiei lui Sartori conform lui Peter Mair se refera la lipsa justificarii sistemelor bipartidiste si a pluralismului polarizat (lipsa exemplelor).  Daca nu isi poate sustine tipologia considerata a fi complexa, se simplifica.





Discutaţi tipologia sistemelor de partide a lui Dahl. Pe ce se bazează această tipologie? Daţi exemple pentru fiecare categorie din tipologie. 

Tipologia: sisteme strict competitive, sist competitive cooperante, sist competitive coalescente, sist strict coalescente.
Tipologia -> criterii de clasificare: competitia intre partide, opozitia in arena electorala si opozitia in arena parlamentara.






Discutaţi clasificarea sistemelor de partide a lui Duverger. Care sînt problemele acestei clasificări? Ţinînd cont de aceste probleme, cum se explică faptul că această clasificare continuă să fie influentă? 

Conform lui Duverger exista doua tipuri de sisteme de partide care sunt clasificate dupa criteriul numeric: sistem bipartidist si pluripartidist. Precizare: prima data cand a aparut aceasta clasif. s-a constatat ca sistemele bipartidiste sunt un factor al democratiei stabile si consensuale iar cele multipartidiste sunt factor al instabilitatii si lipsei consensului in democratie.
O problema poate fi lipsa exemplelor concrete de sisteme bipartidiste. Nici macar SUA ori Marea Brianie nu mai pot fi considerate ca fiind sisteme bipartidiste.
Clasif. continua sa fie influenta datorita faptului ca numarul partidelor dintr-un sistem este prima variabila sesizabila intr-o analiza.